odontoterapie
Tratamentul Cariilor Dentare
Caria dentară este cea mai întâlnită afecțiune dentară întâlnită pretutindeni. Aceasta apare ca urmare a interacțiunii bacteriilor cu resturile alimentare rămase pe suprafața dentară, în urma procesului rezultând acizi care atacă în primă fază smalțul dentar, ulterior dentina, iar mai apoi e posibilă chiar și o afectare a pulpei dentare.
Prevenție și Tratament
Prevenția cariei sau tratamentul său în stadii incipiente este foarte important în perspectiva menținerii dintelui pe arcadă.
Tratamentul afecțiunii constă în curățarea suprafeței cariate și refacerea suprafeței dentare prin intermediul unei obturații coronare (plombă), asigurându-se astfel sănătatea dintelui pe termen lung.
Dr. Grigorescu Virginia
Stomatologie generală
Dr. Lascăr Ileana
Stomatologie generală
Tipuri de carii dentare
În funcție de severitate
CARIE SIMPLĂ - Carie care nu a afectat pulpa dentară
CARIE COMPLICATĂ - Carie care a afectat pulpa dentară
CARIE COMPLICATĂ - Carie care a afectat pulpa dentară
În funcție de localizare
CARII RADICULARE - Carii la nivelul rădăcinii dinților
CARII PE SUPRAFEȚELE LATERALE ALE DINȚILOR
CARII PE SUPRAFEȚELE OCLUZALE - Carii localizate la nivelul șanțurilor și fosetelor
CARII INTERDENTARE - Carii localizate la nivelul punctelor de contact
CARII PE SUPRAFEȚELE LATERALE ALE DINȚILOR
CARII PE SUPRAFEȚELE OCLUZALE - Carii localizate la nivelul șanțurilor și fosetelor
CARII INTERDENTARE - Carii localizate la nivelul punctelor de contact
În funcție de evoluție
CARIE PRIMARĂ - Carie care apare pe un dinte care nu a dezvoltat nicio carie în antecedente
CARIE SECUNDARĂ - Carie care apare în jurul unor obturații (plombe) vechi
CARIE SECUNDARĂ - Carie care apare în jurul unor obturații (plombe) vechi
-
Obturație compozit 1 suprafață Gaenial 200 LEI
-
Obturație compozit 2 suprafețe Gaenial 250 LEI
-
Obturație compozit 3 suprafețe Gaenial 300 LEI
-
Obturație compozit 4 suprafețe Gaenial 350 LEI
-
Sigilare Șanțuri și Fosete 100 LEI